Atunci când ne gândim la mâncare, fiecare dintre noi are propria poveste. Plăcintele aburinde pe care bunica le scotea din cuptor, ciorbele delicioase ale mamei sau grătarul fraged pregătit de tata, desertul fin realizat de un cofetar iscusit sau un preparat exotic pe care l-am savurat în vacanță, toate sunt experiențe care au în comun preparatele culinare.
Însă, în același timp, fiecare dintre aceste experiențe nu vorbește doar despre necesitatea noastră de a ne hrăni, ci și despre arome, gusturi, senzații, plăcere și pasiune. O fotografie culinară reușită ar trebui să le sugereze pe toate acestea.
În urmă cu câțiva ani am călătorit împreună cu un grup de prieteni în Sapa, regiune din nordul Vietnamului, aproape de granița cu China, cunoscută pentru culturile de orez așezate pe dealurile terasate. Încă de acasă ne propusesem să parcurgem un traseu care să cuprindă unele dintre așezările socotite a fi cele mai frumoase, iar la câteva dintre acestea se ajungea doar pe jos. Drept ghid ne-am ales o tânără localnică, din tribul Black H’mong, care ne-a spus că planul nostru era destul de îndrăzneț pentru timpul pe care îl aveam la dispoziție și că l-am fi putut realiza doar dacă ne descurcam bine cu urcatul și coborâtul p antelor a brupte. Nu a trecut mult până să ne dăm seama câtă dreptate avea, căci în timp ce ea cobora sprintenă poteca printre stânci, noi eram deja obosiți. Am fost totuși ambițioși și am mers mai departe, fapt care a stârnit probabil admirația însoțitoarei noastre, căci spre sfârșitul zilei ne-a întrebat dacă nu am prefera să ne petrecem noaptea în casa părinților ei mai degrabă decât la hotelul pe care îl rezervasem. Am acceptat cu mare entuziasm, căci eram cât se poate de curioși să cunoaștem mai îndeaproape viața acelor oameni.
În seara aceea am pregătit cina împreună cu mama şi sora ei, o fetiță în vârstă de numai șapte ani, foarte îndemânatică, și ne-am așezat pe scăunele în jurul unei mese joase, rotunde, ca să împărțim preparatele delicioase pe care le pregătisem. Îmi aduc aminte cu plăcere de atmosfera prietenească, plină de căldură, a acelei seri, de jocul de lumini și umbre proiectat pe pereții colibei de focul din vatră, de mirosul apetisant al mâncării și chipurile luminoase ale tuturor.
Acea cină, cu cratița mare cu orez fiert așezată pe mijlocul mesei, pachețelele de primăvară care sfârâiau încă pe farfuria puțin ciobită, puiul cu legume crocante, spanacul sotat și câte și mai câte alte feluri de mâncare împărțite în boluri şi farfurii de culori și dimensiuni diferite, fără să fi fost pregătită de un maestru bucătar și aranjată de un stilist culinar, mi s-a părut, în simplitatea și naturalețea ei, pur și simplu desăvârșită.
Odată întoarsă acasă, am început să pregătesc rețetele învățate în Vietnam, să le aranjez așa cum văzusem acolo, iar fotografia a venit de la sine.
Sunt însă suficiente, oare, o astfel de experiență, pasiunea pentru bucătărie și cunoștințele de fotografie pentru a crea o imagine culinară sugestivă? Cel mai probabil toate acestea pot constitui o bază bună de pornire, ca și în cazul meu, însă procesul este mult mai lung și destul de complex.
Un fotograf care este și autorul preparatului culinar fotografiat, deci care parcurge toate cele trei etape, de la alegerea rețetei și execuția ei, la aranjarea pe farfurie și până la fotografiere trebuie să fie în același timp maestru bucătar, stilist culinar și abia apoi fotograf. Niciuna dintre aceste etape nu poate exista fără o înțelegere aprofundată a subiectului în sine, a preparatului culinar și a ingredientelor folosite la realizarea lui.
Într-un clasament al celor mai mari provocări pe care le-am întâlnit în fotografia culinară, pe primul loc nu se găsește nici pregătirea mâncării sau aranjarea ei pe farfurie, chiar dacă ambele etape necesită, pe lângă cunoștințe, și un timp îndelungat, nici găsirea conceptului potrivit sau alegerea elementelor care să compună imaginea.
Fără ezitare, aș spune că provocarea cea mai mare este aceea de a păstra ingredientele proaspete de-a lungul întregului proces astfel încât fotografia finală să fie pe măsura așteptărilor.
Oricine a încercat să fotografieze o băutură cu gheață care se topește mult prea repede sau o mâncare cu verdeață proaspătă care se ofilește sau își schimbă culoarea la contactul cu căldura, o să înțeleagă că nu este deloc simplu. În fotografia culinară, unul dintre aspectele care contează cu adevărat este modul în care imaginea reușește să pună în valoare calitățile estetice ale preparatului culinar fotografiat. Cu alte cuvinte, o imagine culinară bine realizată este aceea care reușește să stârnească pofta privitorului.
Indiferent de modul de iluminare și paleta de culori, unghiul de fotografiere, aranjarea pe farfurie și alte detalii stilistice, preparatul culinar trebuie să rămână punctul central al imaginii. Există diferite stiluri și tendințe în fotografia culinară actuală care pornesc de la imagini simple care prezintă doar preparatul culinar aranjat pe farfurie și ajung uneori până la cadre complexe în care sunt incluse și ingredientele care formează preparatul culinar alături de alte ustensile și accesorii folosite la prepararea lui. Uneori apar chiar și elemente care nu au neapărat legătură cu preparatul culinar sau procesul tehnologic în sine, dacă fotograful consideră că acestea îmbunătățesc stilistic imaginea. În fotografia culinară însă, linia de demarcație dintre prea puțin și excesiv poate fi uneori foarte subțire, în special când subiectul fotografiat nu are o culoare vibrantă, textură sau volum. Aceste alegeri stilistice fac, de cele mai multe ori, diferența între o imagine reușită și una în care subiectul se pierde în mult prea multe detalii.
Studii recente relevă faptul că cel puțin unul din cinci britanici au publicat pe rețelele sociale o imagine cu mâncare și jumătate dintre americani fac fotografii care au ca subiect mâncarea.
Pe Instagram preparatele culinare reprezintă al doilea cel mai popular subiect al imaginilor publicate, iar pe Pinterest mâncarea este în fruntea clasamentului categoriilor virale. În această multitudine de imagini cu preparate culinare, ce anume face ca o imagine să fie remarcată și apreciată de un număr cât mai mare de privitori?
O fotografie culinară reușită nu mai este astăzi doar o simplă fotografie de produs, ci trebuie să spună o poveste, să aibă o temă, un concept care atrage privitorul și o face să stăruie în amintirea acestuia. M-a întrebat cineva odată care este relația mea cu subiectul fotografiat pe lângă aceea de a fi un observator. M-a amuzat și surprins oarecum această idee legată de fotografia culinară pentru că, diferit de alte genuri fotografice, cred că aici fotograful este mai degrabă un creator. Imaginea obținută exprimă viziunea sa creativă, care se manifestă nu numai prin elementele ce țin de domeniul fotografic (lumină, compoziție, culoare) ci și prin felul în care preparatul este pregătit și aranjat pe farfurie și obiectele de decor folosite.
Există câteva concepte de bază care definesc fotografiile culinare cele mai apreciate. Un astfel de concept este coerența elementelor care compun imaginea, mai cu seamă când preparatul culinar aparține unei bucătării provenind dintr-o cultură diferită. Cum este acesta pregătit și servit în țara de origine, ce veselă, tacâmuri și alte obiecte de decor trebuie folosite pentru a crea atmosfera specifică? Un preparat culinar ține de tradiție, de istorie, de cultură, iar o imagine autentică trebuie să le înglobeze pe toate.
Preparatul culinar reprezintă subiectul imaginii iar această idee trebuie să fie clară pentru orice privitor. Știu că am mai menționat aceasta anterior, însă există o mulțime de imagini culinare excesiv de aglomerate de diverse elemente de decor încât de multe ori este greu să identificăm subiectul.
Ingrediente, tacâmuri, șervete, pahare, sticle, alte farfurii sau boluri, toate pot fi folosite atâta vreme cât acestea au doar rolul de a concentra atenția asupra subiectului.
Există o serie de trucuri pe care unii fotografi culinari comerciali, în special, le folosesc pentru a avea preparate care arată perfect în imagini. Uleiul de motor folosit pentru a adăuga strălucire unei fripturi la cuptor, sau în loc de sirop de arțar pe clătite, lipiciul în loc de lapte în bolurile cu fulgi de porumb, sau spuma de la șampon în locul celei de la bere, sunt doar câteva dintre cele mai folosite trucuri care păcălesc de multe ori ochiul privitorului. Consider însă că un fotograf va reuși să obțină o imagine cu adevărat autentică, doar atunci când va ști cum să exploateze inclusiv micile imperfecțiuni ale preparatului culinar. Chiar dacă asta presupune un efort în plus și mult mai multe încercări până la a obține cadrul perfect, eu prefer să nu folosesc astfel de trucuri pentru că, în acest fel, preparatul rămâne comestibil la finalul sesiunii de fotografiere și astfel nu contribui la risipa de mâncare.
Nu în ultimul rând, cred că pentru a ajunge la o imagine cu adevărat deosebită trebuie depășite limitele cadrelor convenționale. Acesta este, poate, lucrul cel mai greu de realizat, însă de cele mai multe ori ține doar de exercițiu. Inspirația poate să apară din situațiile cele mai diferite. Fotografia culinară este, în definitiv, un mod minunat și provocator de a-ți explora creativitatea.
În ceea ce mă privește, atunci când compun un nou cadru, am prezentă întotdeauna în minte următoarea cugetare a Mons. Vladimir Ghika: “iată ce ar trebui să spunem despre o adevărată operă de artă: nu se află totul în ea, dar nimic nu-i lipsește”.